La 17 ani, Georgia Crăciun se face remarcată în tenisul românesc: în weekend, a câștigat turneul ITF de 15.000 de dolari de la Curtea de Argeș, reușind pentru a doua oară în acest an o dublă greu de realizat – titlu la simplu și la dublu în același concurs. Georgia a încheiat cu o super-evoluție turneul de pe teren propriu, cu un 6-1, 6-1 în fața sportivei din India – Riya Bhatia.
580 este poziția ocupată în clasamentul WTA în această săptămână de Georgia Crăciun, înaintea adăugării punctelor pentru turneul abia câștigat în România (punctele pentru turneele ITF sunt contabilizate cu o întârziere de o săptămână).
De-a lungul turneului, Georgia a trecut cu brio de trei conaționale: mai tânăra Luminița Tutunaru (16 ani) – în primul tur, apoi în meciuri intense, cu decisiv, în care Georgia a recuperat impresionant după pierderea primului set, le-a învins pe mai experimentatele Irina Fetecău (21 ani) și Miriam Bulgaru (18 ani). Crăciun a terminat competiția cu un total de nouă victorii, grație celor patru succese alături de Ilona Ghioroaie (19 ani), care i-au adus și titlul la dublu.
Deja-vu de iarnă: reperul de la Antalya
În luna februarie, de pe poziția 800 WTA, Georgia Crăciun a trecut de calificări și apoi a câștigat titlul în turneul indexat de WTA drept Antalya 8. Într-o competiție în care a învins primele două favorite ale tabloului principal – în optimi și respectiv în finală, Georgia a obținut și un succes important, de moral, în fața ucrainiencei Alona Bondarenko, o sportivă cu ștate vechi în circuit, ajunsă în postura de a juca turnee obscure după ce a luat o pauză pentru a deveni mamă. Georgia Crăciun a câștigat în minimum de seturi, la 3 și la 2, în fața unei sportive experimentate, cu un titlu de Mare Șlem la dublu în palmares și un cel mai bun rezultat al carierei – locul 19 WTA la simplu. Tânăra româncă a gestionat apoi perfect această victorie mare, câștigând următoarele două meciuri și turneul, la capătul a șapte meciuri fără set pierdut și cu trei manșe luate 6-0. Georgia Crăciun și-a completat evoluția cu victoria la dublu, alături de aceeași Ilona Ghioroaie, alături de care a triumfat și în România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER